Cînd discutăm despre editorii care au schimbat destinul literaturii speculative, majoritatea cunoscătorilor rostesc imediat numele lui John W. Campbell Jr., mentorul „Epocii de Aur” a SF-ului. Dar există o personalitate, poate chiar mai profundă prin impactul comercial și structural asupra genurilor science fiction și fantasy: Judy-Lynn del Rey.
Un început sub semnul stelelor… și al prejudecăților
Judy-Lynn Benjamin (numele de fată) s-a născut cu nanism și a trebuit să navigheze nu doar printre hățișurile unei industrii dominate de bărbați, ci și prin barierele atitudinale ridicate împotriva celor cu dizabilități. Nu doar că nu s-a plîns niciodată, dar a făcut din energia și tenacitatea ei o adevărată marcă personală.
A intrat în lumea science fiction-ului pe o ușă mică, la propriu și la figurat: ca „gofer” la Galaxy Magazine, revistă considerată vîrful calității SF-ului anilor ‘60. A alergat după cafele, a pus în ordine manuscrise și a învățat meseria de la redactorii-legendă ai vremii. Foarte curînd însă, s-a remarcat prin flerul extraordinar în alegerea textelor și o disciplină editorială ieșită din comun.
Arthur C. Clarke și Philip K. Dick despre „cea mai strălucită editoare”
Arthur C. Clarke o numea direct „cea mai strălucită editoare pe care am întîlnit-o vreodată”. Iar Philip K. Dick, nu tocmai amabil cu editorii săi, a afirmat că Judy-Lynn era „cel mai mare editor de la Maxwell Perkins încoace”. Perkins, să ne amintim, este cel care i-a lansat pe Hemingway și Fitzgerald — comparația spune tot.
Anecdotele despre Judy-Lynn sînt numeroase. Se povestește că avea o memorie prodigioasă și putea cita pasaje întregi din manuscrise, indicînd autorului exact unde să taie ori să clarifice. Era directă, incisivă și de multe ori dureros de sinceră, dar autorii o iubeau tocmai pentru asta.
De la Ballantine la Del Rey Books — și Mama Star Wars
În 1973, Ballantine Books (cunoscut deja pentru tipărirea primelor ediții paperback ale „Lord of the Rings”) a racolat-o, iar Judy-Lynn a devenit rapid senior editor. Cînd Ballantine a fost absorbit de Random House, aceasta i-a conferit mai multă putere de decizie.
Primul ei act notabil? A tăiat brutal contractul cu John Norman și infamul său ciclu „Gor”, care vindea bine dar era criticat masiv pentru misoginism. Într-o perioadă cînd cifrele de vînzări erau Dumnezeul editurilor, decizia era aproape un sacrilegiu.
A urmat apoi pariul carierei sale: Judy-Lynn a cumpărat drepturile de romanizare pentru un film obscur pe atunci, intitulat „Star Wars”. Directorii de la Random House și Ballantine au ridicat din sprîncene, însă Judy-Lynn a insistat. Cartea a apărut cu luni bune înaintea filmului și a pregătit psihologic publicul pentru ceea ce avea să devină cel mai mare fenomen pop-culture din secolul XX.
Cum să faci fantasy-ul vandabil
Poate cea mai mare realizare a lui Judy-Lynn del Rey rămîne însă transformarea fantasy-ului într-o categorie editorială viabilă. Înainte de ea, genul era considerat aproape mort, cu excepția lui Tolkien și a cîtorva titluri pulp cu barbari în piei de animal.
În 1975, l-a angajat pe soțul ei, scriitorul Lester del Rey, să pună pe picioare o linie fantasy. În 1977 au fondat împreună Del Rey Books, sub marca Ballantine.
Ce a urmat? O avalanșă de bestsellere care au făcut din fantasy o industrie:
„The Sword of Shannara” de Terry Brooks, primul fantasy post-Tolkien care a spart plafonul listei New York Times.
„The Chronicles of Thomas Covenant” de Stephen R. Donaldson, cu un erou antiheroic și chinuit, prefigurînd modelele dark fantasy de mai tîrziu.
Reeditarea spectaculoasă a „The Princess Bride” de William Goldman, în 1977, cu o copertă decupată ingenios și o campanie de marketing agresivă. Fără Judy-Lynn, e puțin probabil că romanul (și ulterior filmul) ar fi ajuns un clasic al culturii geek.
O cascadă de premii și un paradox amar
Deși Del Rey Books a fost acuzat adesea că privilegiază vînzările în dauna artei, cifrele spun o poveste diferită: autorii Del Rey au cîștigat în acei ani mai multe premii Locus, World Fantasy și British Fantasy decît toți competitorii la un loc. Barry Hughart a luat World Fantasy Award și Mythopoeic pentru „Bridge of Birds”, Isaac Asimov și Julian May au dominat Locus-ul, iar Science Fiction Book Club Award a fost cîștigat de titlurile Del Rey în 7 din primii 9 ani de existență ai premiului.
Ironia? Judy-Lynn n-a fost niciodată nominalizată la Hugo pentru „Best Professional Editor” în timpul vieții. După moartea ei prematură în 1986, fanii au încercat să repare nedreptatea printr-un Hugo postum, dar Lester del Rey l-a refuzat, declarînd sec că „a venit prea tîrziu”.
O moștenire colosală
Astăzi, eticheta „Del Rey Books” apare pe zeci de milioane de cărți tipărite în toată lumea, iar modelul editorial inițiat de Judy-Lynn — trilogii și serii fantasy lungi, însoțite de marketing coerent și cross-media — este regula industriei.
Mai mult: decizia ei de a trata fantasy-ul cu seriozitate, nu ca pe o anexă colorată a SF-ului, a deschis drumul pentru George R.R. Martin, Patrick Rothfuss, Brandon Sanderson și toți cei care au urmat.
De ce merită amintită
Într-o eră în care editorii par figuri abstracte, Judy-Lynn del Rey ne reamintește că un editor cu viziune poate remodela nu doar carierele scriitorilor, ci gusturile publicului și însăși piața mondială a literaturii.
Pe scurt: dacă citești fantasy în ziua de azi, cu cărți ce se vînd în milioane de exemplare și cu ecranizări blockbuster, datorezi asta, în bună măsură, unei femei minione cu o voce puternică, care a visat la lumi mai mari decît propria ei statură.
Titluri celebre publicate sub sigla Del Rey Books
O listă selectivă a unor dintre cele mai influente și vandabile cărți pe care Del Rey Books (sub coordonarea directă sau indirectă a lui Judy-Lynn) le-a lansat ori promovat agresiv:
Terry Brooks – The Sword of Shannara (1977): Primul fantasy post-Tolkien care a intrat pe lista bestsellerelor NY Times, declanșînd boom-ul fantasy modern.
Stephen R. Donaldson – The Chronicles of Thomas Covenant the Unbeliever (1977–1983): Un ciclu întunecat, complex, care a dat tonul fantasy-ului moral ambiguu.
Isaac Asimov – Foundation’s Edge și continuările din anii ‘80: Del Rey a fost pivot în readucerea lui Asimov în prim-plan, cu contracte solide pentru noile romane din universul Foundation.
Julian May – The Many-Colored Land (Saga of Pliocene Exile): Science fantasy de mari proporții, premiată și mult tradusă.
Anne McCaffrey – volume din seria Dragonriders of Pern: Deși seria a debutat înainte de Del Rey, imprintul a stabilizat și extins audiența, transformînd-o într-o marcă globală.
Larry Niven – The Integral Trees, The Smoke Ring: Hard SF susținut cu printuri și marketing considerabil.
Patricia A. McKillip – The Riddle-Master Trilogy: Fantasy poetic, premiat Locus.
Marion Zimmer Bradley – The Mists of Avalon: Deși publicată în 1983 inițial de Knopf, Del Rey a fost crucial în reeditările paperback de masă care au consacrat romanul.
Barry Hughart – Bridge of Birds: A obținut World Fantasy Award și Mythopoeic Award, consacrat prin Del Rey. Reeditarea cu succes imens a lui The Princess Bride (William Goldman) în 1977, ceea ce a făcut posibil filmul cult din 1987.
Numeroase romane și antologii Star Wars, Del Rey a stabilit standardul pentru francizele media tie-in.
Ce au spus autorii și contemporanii despre Judy-Lynn del Rey
Cîteva aprecieri memorabile, de la cei care au lucrat direct cu ea:
Arthur C. Clarke: „Judy-Lynn a fost cea mai strălucită editoare cu care am lucrat vreodată. Avea un ochi neiertător pentru rigoare și o minte care putea anticipa cu ani înainte ce va dori publicul.”
Philip K. Dick: „Este cel mai mare editor de la Maxwell Perkins încoace. Într-o industrie plină de capete luminate, Judy-Lynn era o adevărată supernovă.”
Isaac Asimov, într-un toast informal: „Dacă Random House ne-a dat libertate, Judy-Lynn ne-a dat o piață.”
Anne McCaffrey: „Cînd am vorbit prima dată cu Judy-Lynn la telefon, am simțit că vorbesc cu un dragon mic, dar fermecător, gata să-ți aducă o comoară dacă ai putea să-i povestești ceva destul de bun.”
Jennifer Crighton (reporter pe publishing): „Emana o bucurie fără rușine, ca un rebel care tocmai a detonat Steaua morții. Judy-Lynn era o forță a naturii.”
