Privind atent Rogue One și, mai recent, Andor, devine din ce în ce mai clar că Imperiul Galactic nu e doar o simplă ficțiune exotică. Totul în el — de la uniformele negre sau albe, tăiate cu aceeași rigoare funerară ca cele semnate de Hugo Boss pentru SS, pînă la limbajul sec și elegant al ordinelor de exterminare — totul vine către noi direct din universul național-socialist al anilor ’30 și ’40.
Conferințele Imperiului, cum e cea prezidată de Krennic sau cele ținute de Tarkin, sînt ecouri vizuale și morale ale conferinței de la Wannsee din ianuarie 1942. Detaliu, Wannsee în iarnă iar conferința lui Krennic pe o planetă de ghiață. În acea vilă liniștită de pe malul lacului, cu o panoramă aproape la fel de teatrală ca imensele ferestre din sălile Imperiului, s-au strîns circa 15 oameni: Heydrich, care a condus discuția cu o politețe glacială, Eichmann, arhitectul trenurilor morții, și apoi o pleiadă de subordonați — unii direct din aparatul lui Goebbels, alții reprezentînd ministerele Justiției, de Interne sau chiar Agricultura, toți acolo pentru a transforma genocidul într-o simplă problemă administrativă.
Aceasta e poate cea mai teribilă asemănare. Și în Star Wars, la masa Imperiului nu stau doar conducătorii de prim rang, ci și funcționari de carieră care își doresc cu orice preț să demonstreze loialitate, să contribuie cu tabele și soluții „eficiente”. În Andor, vedem cît de mult se tem acești birocrați ai terorii să piardă favoarea puterii — e aproape aceeași atmosferă de rivalități mărunte și rapoarte abile cu care subordonații lui Goebbels sau Ribbentrop își consolidau poziția, concurînd cine să fie mai inventiv în metode de propagandă și control.
Și gormanii? O populație suspectată colectiv de trădare, lipsită de influență politică și ușor de demonizat. Exact ca evreii Europei, transformați treptat din vecini, parteneri de afaceri și concetățeni în țapi ispășitori ideali, pe care o administrație tehnocrată îi putea elimina „legal” — prin decrete, izolare în ghetouri, deportări…
La Wannsee, soluția finală s-a planificat calm și cu metodă, în Imperiu, deciziile de a distruge planete întregi se iau la fel: răul suprem se încheagă în limbaj birocratic, tehnic, în rapoarte seci și consens tăcut.
De aceea aceste paralele ne obsedează. Pentru că în spatele decorului SF, vedem aceeași înșiruire de arhetipuri personaje: Heydrich și Krennic, Eichmann și ofițerii de proiect ai Stelei Morții, micii șefi de secții, doritori să-și „facă treaba” mai bine ca vecinul din ministerul propagandei. Avem și momente precum cel în care un ofițer imperial se întreabă „noi suntem cei răi?” – reflectînd la atrocitățile comise de Imperiu (episodul 2 din sezonul 2, „Sagrona Teema”).
Și aceleași victime, reduse la mase anonime de „populație problematică”, bune de deportat sau distrus pentru a menține ordinea existentă sau pentru a crea o ordine superioară.
Astfel, Star Wars se dovedește o fabulă întunecată, poate cea mai bună lecție din cultura populară despre cum arată infrastructura banală a genocidului. Și tocmai în detaliile acestea — în uniforme impecabile, în mesele lungi fără stenografii, în frica de a pierde favorurile liderului — recunoaștem cu oroare că ficțiunea nu e deloc departe de documentarele alb-negru ale istoriei noastre destul de recente.
