G. G. Pendarves – o voce gotică uitată, la răscrucea dintre superstiție și modernitate

Puțină lume își mai amintește astăzi de G. G. Pendarves, deși în vremea ei era bine cunoscută cititorilor de literatură stranie și gotică. Sub acest pseudonim se ascundea britanica Gladys Gordon, o autoare activă mai ales în anii ’20 și ’30 ai secolului trecut și care publica constant în paginile revistei Weird Tales — un adevărat altar pulp al ficțiunii programatic weird, supranaturale, gotice și horror din epocă. Gladys Gordon (cunoscută și sub numele de Gladys Gordon Trenery și Marjory E. Lambe), 1885–1938) era o scriitoare și scenaristă engleză activă în era filmului mut de la Hollywood. La toate scenariile sale, a colaborat cu scriitoarea Ada McQuillan. Dacă sub pseudonimul „G.G. Pendarves” Gordon este cunoscută pentru povestirile sale oculte și despre fantome, publicate în revista pulp Weird Tales, ea a mai scris și romane de aventuri întîmplate în Africa de Nord, publicate în revistele pulp Oriental Stories și The Magic Carpet Magazine. Gordon a murit la sfîrșitul anului 1938, în The Wirral, Cheshire iar în numărul din decembrie 1938 al revistei Weird Tales editorul Farnsworth Wright i-a publicat necrologul, dezvăluind că „G. G. Pendarves” era pseudonimul lui Gordon.
Pendarves a trăit în Anglia, într-un climat social și cultural în care modernismul bătea la ușă, dar în care superstițiile locale și ecourile vechilor legende continuau să bîntuie satele și regiunile izolate. Născută și crescută în mediul umed, aproape claustrofobic al peisajelor britanice, cu mlaștini, păduri și așezări ancestrale, autoarea a absorbit firesc folclorul local, transpunîndu-l în prozele sale. A murit în 1938, iar multe dintre textele ei au fost publicate postum, în numerele ulterioare ale revistei Weird Tales — semn că vocea ei era vie printre editorii și cititorii pasionați de fantastic.

Între gotic și orientalisme

Opera lui G. G. Pendarves se așază la o răscruce interesantă: pe de o parte moștenește tradiția gotică britanică, cu case prăbușite, cimitire vechi și blesteme familiale ce se prelungesc dincolo de orice rațiune; pe de altă parte, introduce adesea motive exotice, orientale, inspirate de curentul de „orientalism” care fascina Europa literară la începutul secolului XX. Astfel, citim la ea despre altare închinate unor zeități demonice din ținuturile Arabiei, despre ritualuri yazidi ori despre culturi africane văzute prin lentila fricii de magia, cum altfel decît neagră.
Această tensiune dintre familiar și străin, dintre moștenirea proprie (Cornwall-ul cu tradițiile lui cornișe) și fantasmele proiectate asupra Orientului, creează o atmosferă paradoxală, în care spaima nu vine neapărat din ceea ce e „îndepărtat”, ci din modul în care alteritatea rezonează cu fricile adînci ale omului modern.

O literatură a spațiilor bîntuite

Nu personajele sînt în centrul prozelor lui Pendarves, ci mai degrabă spațiile. Casele, cimitirele, satele, peșterile sau deșerturile sînt adevărații protagoniști. Oamenii sînt doar umbre care trec pe acolo, purtînd sau preluînd poverile locului. Criticii epocii au remarcat că adesea personajele sînt schițate sumar, fiind mai degrabă pretexte pentru a explora încăperi reci, păduri „neliniștite” de vînt sau sanctuare uitate. Însă exact aceasta e cheia goticului autentic: decorul e matricea neliniștii, iar individul e doar un instrument trecător al unor forțe mult mai vechi decît el.
Din punct de vedere estetic, proza lui Pendarves îmbină o limbă bogată în sugestii senzoriale (mirosuri de pămînt ud, foșnete, texturi reci), cu o structură narativă relativ simplă, care urmează adesea modelul inițierii: protagonistul pășește într-un loc interzis, ignorînd avertismentele, și devine victima unor revelații pe care nu le poate asimila fără să piară (fizic, psihic sau spiritual).

Context și influențe

G. G. Pendarves a fost contemporană cu autori ca H. P. Lovecraft, Clark Ashton Smith sau Robert E. Howard, dar, în timp ce aceștia explorau horrorul cosmic, barocul decadent sau sălbăticia eroică, Pendarves a rămas ancorată într-un gotic mai clasic, mai european, adesea rural, cu accent pe blesteme de familie și pe consecințele tulburării unui echilibru ancestral.
În același timp, literatura ei se hrănește din aceași anxietate a epocii interbelice: o lume care își pierduse echilibrul după Marele Război, în care misterele lumii nu mai erau interpretate prin religia tradițională, ci printr-o spaimă vagă, secularizată, dar nu mai puțin intensă. Demonii, vampirii, strigoii și vîrcolacii lui Pendarves sînt, în fond, fațete ale unei Europe sfîșiate, în căutarea propriilor granițe morale și spirituale.

Sinopsis la cîteva povestiri

The Devil’s Graveyard

Fremling, personaj recurent al autoarei, ajunge într-un sat corniș unde cimitirul local pare să aibă o viață a sa. Pietrele funerare se înclină nefiresc, iar din pămînt ies la suprafață sunete pe care nimeni nu îndrăznește să le numească. În final, Fremling înțelege că nu toți morții sînt dispuși să rămînă în liniștea mormintelor lor.

The Doomed Treveans

O familie veche din Cornwall, blestemată de un pact uitat, își vede fiii pierzîndu-și pe rînd mințile atunci cînd soarele apune într-un anumit unghi peste moșia lor. Fremling încearcă să deslușească secretul, dar descoperă că e prins într-o țesătură de promisiuni demonice care depășesc simpla superstiție locală.

Werewolf of the Sahara

De la cețurile cornișe, Pendarves mută acțiunea în nisipurile Saharei. Acolo, un grup de britanici aflați într-o expediție descoperă că legenda locală despre fiara care vine cu vîntul de seară nu e doar un mit menit să sperie caravanele. Lupul e mai degrabă o proiecție a propriilor lor temeri, însă proiecțiile pot mușca.

The Altar of Melek Taos

Într-un sat izolat, un altar ridicat în cinstea zeului păun își cere tributul în sînge. Străinii care se opresc aici, fie din curiozitate, fie din ignoranță, nu înțeleg că ospitalitatea localnicilor e doar fațada unui cult străvechi, păstrat cu sfințenie și cu frică. Povestea combină sugestii yazidi cu un erotism întunecat, în cel mai pur stil decadent.

The Laughing Thing

O casă în ruină în Cornwall, un clan împuținat și un rîs care nu vine dintr-un gît omenesc. Într-o narațiune ce pare mai mult o incantație decît o poveste clasică, Pendarves aduce cititorul față în față cu o forță malefică difuză, greu de numit, dar imposibil de uitat odată ce ai întîlnit-o.

Bibliografie selectivă

• The Devil’s Graveyard (1926)
• The Return (1927)
• The Power of the Dog (1927)
• The Lord of the Tarn (1927)
• The Eighth Green Man (1928)
• The Doomed Treveans (1928)
• The Laughing Thing (1929)
• The Footprint (1930)
• The Grave at Goonhilly (1930)
• From the Dark Halls of Hell (1932)
• The Altar of Melek Taos (1932)
• Abd Dhulma, Lord of Fire (1933)
• Werewolf of the Sahara (1936)
• The Dark Star (1937)
• Thing of Darkness (1937)
• The Whistling Corpse (1937)
• The Black Monk (1938)
• The Sin-Eater (1938)
• The Withered Heart (1939)