Într-o cameră slab luminată, cu rafturi pline de volume vechi, editorul Victor Harkonnen stă scufundat într-un uriaș și moale fotoliu-tron. Privirea lui este calmă, de om care gîndește pe termen lung — dar în adîncuri pîlpîie acea hotărîre rece a cuiva cu ambiții nemăsurate. Aerul era îmbibat de un miros persistent de mirodenie, ecou al succesului pe care DUNE îl adusese imperiului său editorial. 
Victor își trecu absent mîna prin barbă — un gest de reflecție, dar care masca intenții mai precise. De partea cealaltă a mesei grele, consilierii săi — agenți Bene Gesserit, antrenați în influență și manipulare — așteptau, tăcuți.
— Am exploatat tot ce se putea din deșertul Arrakis, spuse Victor cu voce joasă. Dar adevărata resursă e viitorul. Un viitor pe care îl vom controla. Mirodenia trebuie să curgă. La fel și profiturile.
Privirea i se opri asupra unei holograme ce proiecta imaginea unui volum uzat din DUNE.
— Vom lansa continuări și prequeluri… acceptabile. Vom dilua esența originalului — căci mediocritatea e mai ușor de vîndut.
Una dintre consiliere, cunoscută pentru pragmatismul ei, interveni:
— Dar Victor, fanii dedicați s-ar putea opune. E un echilibru fragil. Există riscul de a stîrni reacții dure.
Victor zîmbi, cu o blîndețe glacială.
— Nu vor simți ce li se pregătește. Vom folosi toate instrumentele marketingului. Vom crea aparența unor noi epopei, iar publicul va reacționa previzibil, favorabil. Pînă să-și dea seama, noi ne vom fi atins scopul.
A atins holograma, iar în aer au apărut titluri precum Copiii lui Arrakis și Deșertul trădării.
— Nu contează conținutul. Contează prezența. Ritmul. Numărul de volume. Vom genera suficient zgomot încît să acoperim orice critică. Va fi o ofensivă a mediocrității.
Holograma tremura ușor, proiectînd coperte și pagini de manuscrise care se scriau, atunci, pe loc.
— Cititorii fideli vor spera, mereu, că urmează ceva valoros. Dar ceea ce livrăm e doar un ersatz. Și cînd se vor dezmetici… va fi prea tîrziu. Profitul va fi deja încasat, iar DUNE — doar o marcă în declin, folosită pînă la epuizare.
În cameră se lăsă o tăcere apăsătoare. Victor Harkonnen trasase direcția: o campanie rece și calculată de exploatare a unei moșteniri culturale. Deșertul putea păstra secretele trecutului — dar deciziile se luau aici, în birourile unde valoarea era o chestiune de cotă de piață.
